Iată cea din urmă stare
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea Veșniciei
Categorie: Zidire spirituala
Iată cea din urmă stare
pe pământ când vă-ntâlnesc,
tuturor vă cer iertare,
tuturor vă mulţumesc.
Slăvit să fie Domnul
căci El ne-a dăruit
lumina şi-ajutorul
s-ajungem la sfârşit!
Iată fericită ora
pentru drumul fără nor,
- vă-ntind mâna tuturora
şi v-o strâng pe-a tuturor.
Iată clipa când Lucrarea
fericită mi-o sfârşesc,
tuturor vă dau iertarea
tuturora v-o primesc.
Pentru veşnica-mpăcare
scumpii mei nemaiuitaţi
vă dau sfânta-mbrăţişare
şi v-o cer şi voi să-mi daţi.
Să sfârşim frumos trecutul
în întâiul legământ,
tuturor vă dau sărutul
şi vă cer sărutul sfânt.
În Frăţia noastră dulce
pentru veci ce nu sfârşesc
vă las dragostea întreagă
şi întreagă v-o doresc.
Până Mâine Dimineaţă
merg să odihnesc puţin,
vine Veşnica Viaţă
- ne vom revedea - Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/301485/iata-cea-din-urma-stare