Ziua 2-a
Autor: Traian Dorz
Album: Album Biblic Colorat
Categorie: Copii
Dumnezeu a zis: „Să fie
o întindere-ntre mări,
făcând cerul să despartă
cele două depărtări.”

El făcut-a-n Ziua Doua
ce-i văzut şi ce-i ascuns,
luminând ce să pătrundem
şi-ascunzând ce-i nepătruns.

Dumnezeul Rânduielii, Cel din Veci Desăvârşit
după ce-a făcut Lumina, - ordinea a stabilit.
Toate prin Perfectul Sfetnic Înţelept şi Glorios,
Ordinea şi Perfecţiunea sunt şi stau numa-n Hristos.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/301492/ziua-2-a