Eu nu cunosc pe cineva mai credincios și bun ca Tine.
Ce s-a jerfit în locul meu, să fiu iertat, să -mi fie bine.
Când, spre Calvar, pășeai încet, abia ducând pe umeri greul,
Eu Te-am scuipat și am hulit, fălindu-mă, mărindu-mi eul.

Am fost un Iuda și-un Pilat, un Petru ce-a-nșelat mulțimea.
Și m-am spălat pe mâini, crezând, că sunt mai bun ca toată lumea.
Am vrut sa fiu mai sus ca toți și am trădat un prieten, frate,
Dar Tu rabdai pe Crucea grea, cu mâinile însângerate.

Și m-ai iertat! Nevolnic fiu, un trădător fără rușine!
Un biet proscris, un criminal... și iadul clocotea în mine.
Mi-ai dar cămașa Ta de Cer și m-ai spălat în Sfântu-Ți sânge,
Și-ai pus in mine preț suprem si-o inima ce știe plânge.

Din piatra rece, m-ai făcut să ard de dorul veșniciei,
Nu mi-ai cerut nimic în schimb, nici aur, nici prețul simbriei.
Azi m-odihnesc la pieptul Tău și știu că ești mereu cu mine,
Pe drum cu șerpi sau drum cu flori, prin verde câmp sau prin ruine.