„Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri în staule, și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!”Domnul este tăria mea; ... (Habacuc 3:17-18)

   A. Profetul Habacuc, spre deosebire de alți profeți, nu se adresează oamenilor, ci lui Dumnezeu. Omul își exprimă nedumerirea observând că Dumnezeu nu intervine în ciuda faptului că există atâta nedreptate pe pământ. El își începe plângerea întrebând: „Până când... ? Pentru ce... ? Celor răi le merge bine, violența umple lumea, Israel, poporul Domnului este asuprit de păgâni, ... , iar lui Dumnezeu parcă nu-i pasă. Habacuc cere lămuriri. După ce își varsă of-ul se duce la locul lui de strajă, se așează în turnul de veghere, și așteaptă un răspuns din partea Domnului la plângerea sa.

   B. Habacuc notează mai tărziu: „Domnul mi-a răspuns, ... ”  Dumnezeu îl încredințează pe prorooc că EL este în control, iar pedeapsa pentru cei răi este pregătită și este cruntă. În același timp Habacuc primește  două asigurări cu privire la viitor: „Cel neprihănit va trăi prin credință” și, „Pământul va fi plin de cunoștința slavei Domnului”. Prima remarcă anticipează vremea de har care va cuprinde toate popoarele. Cel neprihănit va trăi prin credință este unul din marile adevăruri ale Evangheliei Domnului nostru Isus Hristos. Cât privește faptul că, Pământul va fi plin de cunoștința  slavei Domnului,  este o promisiune care se împinește sub ochii noștri odată cu venirea Domnului pe pământ, și care va fi desăvârșită la revenirea în glorie a Fiului lui Dumnezeu.

C. În urma viziunii primite, Habacuc este copleșit și schimbat. Profetul începe cu tot felul de întrebări provocatoare la adresa lui Dumnezeu, și termină cu o cântare de bucurie în care își exprimă încrederea în Domnul. Cineva numea cuvintele cu care își încheie Habacuc profeția: O rapsodie a credinței! Minunatele cuvinte ale proroocului își găsesc corespondent în mărturisirea de credință a Apostolului Pavel din Filipeni 4:11-13. Când Habacuc s-a uitat la circumstanțe a început să plângă... Când L-a auzit pe Dumnezeu a început să cânte. Poate avem și noi uneori nedmeriri (... ). Să păstrăm în inimile noastre încrederea din urmă a lui Habacuc, căci nu știm ce vremuri vor veni. Indiferent de greutățile prin care vom trece, Domnul să fie bucuria noastră, căci El este mântuirea și tăria celor credincioși.