Maria și Marta
Autor: Traian Dorz
Album: Album Biblic Colorat
Categorie: Copii
În Betania, cu Lazăr erau şi două surori.
Domnul cu ai Lui, la dânşii poposeau adeseori.

Marta era totdeauna foarte ocupată-atunci
dar Maria sta s-asculte ale Domnului porunci.

Într-un timp când biata Marta prea de tot se frământa
I-a zis Domnului:
- Trimite-o să-mi ajute la ceva.

Domnul i-a răspuns:
- O, Marta, pentru multe-alergi ades...
Dar un lucru-i mai de lipsă - şi Maria l-a ales...

... Când în casă-ţi vine Domnul
şi cât stă în casa ta
lasă totul ca Maria,
stai şi tu a-L asculta.

Căci ai vreme când El pleacă
să tot mergi în sus şi-n jos,
nu-i pe lume-alt loc mai dulce
decât cel lângă Hristos!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/301823/maria-si-marta