Isuse, când purtat de patimi
pe calea lumii rătăceam,
când nici iertarea şi nici pacea,
nici dragostea nu-Ţi cunoşteam.

Mi-au spus-o mulţi în multe feluri
cât eşti de Bun şi plin de har,
că fericirea Ta şi pacea
şi bucuria n-au hotar.

C-a Ta iubire n-are margini,
nici început şi nici sfârşit,
că nimeni şi nimic ca Tine
nu-i vrednic a mai fi iubit.

Că Frumuseţea Ta întrece
a-nchipuirii orice zări,
că eşti Izvor de nesecate
şi veşnic noi înviorări...

Mi-au spus atâţi şi-atât Isuse
de tot ce-n Tine pot afla,
când inima pe veşnicie
întreagă Ţie voi preda...

- Dar astăzi, când mă scald în harul
şi-n slava care mi-ai adus,
Isuse, nici a mia parte
din cât simt eu, ei nu mi-au spus!