Înţelepciune, Maică Sfântă
ce-mi îndrumezi cărarea mea
rămâi de mine mai aproape
când munţii-s nalţi, iar noaptea-i grea.

Învaţă-mă că nu-s pe lume
comori mai mari şi mai de preţ
ca cele ce le dă credinţa
smeritei şi-nfrânatei vieţi.

Învaţă-mă să n-am prieteni
mai buni şi mai aleşi ca cei
ce n-au nici duhul linguşirii
nici pofta laudei în ei.

Învaţă-mă că nu-i cunună
mai scumpă ca un cuget drept,
nici tron mai nalt ca umilinţa,
nici dar ca sfatul înţelept.

Învaţă-mă nu după vorbe
pe cei ce-i văd să-i preţuiesc
să-i simt prin duh în adâncime
şi prin tăcere, ce gândesc.

Învaţă-mă ca părtăşia
să nu mi-o dau oricui uşor,
să-i cred pe toţi după măsura
răbdării-n încercarea lor.

Învaţă-mă ca Adevărul
să-l recunosc şi să-l pătrund
să-l îngrădesc şi când mă mustră
să-l apăr şi când nu răspund.

Înţelepciune, Maică Sfântă
învaţă-mă s-aleg de-acum
comorile de aur veşnic
nu cele de-amăgiri şi fum!