Mi-e inima adesea un frământat pământ,
lipsită de-orice fraged şi dulce simţământ.

Şi mintea mi-e adesea un sterp şi-ntins pustiu
de parcă nici o urmă de bine nu mai ştiu.

În clipele acestea, nimic din tot ce-aş vrea
eu nu mai am Isuse s-aduc în faţa Ta.

Nici calda rugăciune, nici limpedele gând,
nici dulcea-nflăcărare a dragostei arzând.

Doar în adâncul tainic al sufletului meu
iubirea Ta rămâne statornică mereu.

Şi-n clipa când spre Tine din nou pot să privesc,
întreaga mea fiinţă Îţi strigă: Te iubesc!