Lasă-mă mereu Isuse
să Te văd şi să Te-ascult,
căci flămânda mea iubire
Te doreşte tot mai mult.

Câtă duioşie-n glasul
şi-n privirea Ta adui
când aşa ca Magdalenei
milă nesfârşită-mi spui.

Când ca gloatei de-altădată,
nesfârşit alin să-i faci,
îmi grăieşti de fericirea
celor paşnici şi săraci.

- Cum trăiesc atunci aievea
haru-acelei noi vieţi,
ce lumină-mi dă privirii
înţelesele frumseţi!

Şi mă simt copil Isuse,
pe genunchii Tăi şezând,
în tăcerea cea mai sfântă
ascultând şi ascultând.

O, Te-aş asculta de-a pururi
nedorind nimic mai mult,
că nu-i altă fericire
ca s-ascult, s-ascult, s-ascult...