Când am trecut întâia dată
prin locu-acesta-ndurerat,
ţinutu-acesta astăzi soare
era pustiu şi-ntunecat.

Singurătatea lui amară
a stors atât având din noi,
plângea atunci în noi durerea
cum cântă-acum iubirea-n voi.

Azi tot pustiul e izvoare,
hotarul tot de soare-i plin,
şi-n toată ţara roditoare
zâmbeşte-un cer senin, senin.

Trecutul sfâşierii noastre
e răsplătit îmbelşugat...
- Păzeşte Mână Sfântă rodul
cu-atâtea lacrimi câştigat!

Alungă-i lupii şi lăcusta
şi pune-i îngeri păzitori,
că pentru fiecare floare
am suferit de-atâtea ori.