Doar lângă Tine-mi aflu pacea
când totu-n jurul meu e plâns,
doar Tu îmi mângâi sfâşierea
când sufletul e-n chinuri strâns.

Doar lângă Tine-mi aflu-alinul
când geme inima amar,
şi ochii-ntunecaţi de lacrimi
recapătă seninul iar.

Doar lângă Tine-mi aflu-odihnă
când marea urlă-n jurul meu,
când lupt cu-nvârtejiri cumplite
şi ceasul ispitirii-i greu.

Doar Tu-mi împrăştii norii negri
şi-nlături trăsnetul cumplit,
Tu-mi rupi zăvoarele de-aramă
spre locul larg şi liniştit.

Doar Tu, când Faţa Ta-mi răsare
şi Glasul Tău îmi spune blând,
poţi stinge marea-mi frământare
o pace-adâncă aducând.

Doar Tu poţi linişti furtuna
şi valurile ce ne zbat,
când noaptea prea demult ne-apasă
şi sufletul ni-e prea-ncărcat.