Bisericile de azi nu suferă doar din cauza păcatului sau a presiunii culturale. Suferă din cauza fricii – dar nu a celei bune, care aduce înțelepciune și smerenie înaintea lui Dumnezeu. Ci a unei frici distorsionate, care le face să reacționeze greșit, să se închidă, să piardă din vedere misiunea lor.

Tot mai des, creștinii se tem de lucruri pe care Cristos nu ne-a spus să le evităm. Cultura, tinerii, întrebările, dialogul, tehnologia – toate devin „sperietori” care paralizează, nu pericole reale. Și, în încercarea de a se proteja, Biserica ajunge să sacrifice exact ce o definește: dragostea, unitatea, curajul și harul.

Problema nu e că lumea se schimbă. Problema e că Biserica alege frica în locul încrederii în Dumnezeu. În loc să lumineze întunericul, se izolează. În loc să fie relevantă, devine rigidă. În loc să poarte chipul lui Cristos, se apără de tot ce nu înțelege.

Iată câteva dintre fricile care au devenit obstacole spirituale:

1. Frica de cultură – duce la izolare, nu influență.

2. Frica de dialog – creează diviziuni, nu unitate.

3. Frica de tineri – închide ușa viitorului și a ucenicizării.

4. Frica de tehnologie – menține stagnarea.

5. Frica de pierderea controlului – blochează inițiativa.

6. Frica de har – naște legalism.

7. Frica de greșeli teologice minore – rupe trupul lui Cristos.

8. Frica de oameni – slăbește mărturia.

9. Frica de schimbare – sufocă viața Duhului.

10. Frica de întrebări – duce la superficialitate spirituală.

Toate acestea distrag Biserica de la chemarea ei: să iubească, să slujească și să vestească Evanghelia fără teamă.

În loc să trăiască sub dominația fricii, Biserica trebuie să se întoarcă la frica de Domnul – singura care aduce viață, curaj și claritate. Aș dori să analizăm, pas cu pas, aceste frici: cum s-au instalat, ce efecte au și cum pot fi înlocuite cu adevărul Scripturii. Pentru că o Biserică temătoare de oameni nu va schimba nimic. Dar o Biserică care se teme de Dumnezeu mai mult decât de lume, da. Aceea va fi cu adevărat vie.