Astăzi S-a nălțat Isus
Autor: Traian Dorz
Album: Cântă-mi mamă
Categorie: Înălțarea Domnului
Astăzi S-a nălţat Isus,
ca-ntr-un nor de scamă...
Cum aş plânge că S-a dus
dar auzi că El a spus
să nu plângem mamă.

Să ne bucurăm
şi să-L lăudăm,
că la Dumnezeu
Îl avem mereu
Dulce Ajutor,
Scump Mijlocitor.

Mamă, El şi pentru noi
o să mijlocească,
să ne scape din nevoi
şi-n curând va-ntoarce-apoi
să ne mântuiască.

O, ce bine-i că Isus
e la Sfântul Tată
şi că tot ce-avem de spus
El ne poate da de Sus
de-orişicare dată.

Nu mai plânge mama mea,
n-avea nici o teamă,
Domnul grijă va purta
de viaţa mea şi-a ta,
nu mai plânge mamă.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/302532/astazi-s-a-naltat-isus