De-ai avut nenorocirea să-ți legi inima de-o piatră
și te-ai alipit de dânsa cu puterea ta întreagă
cheamă-o, cântă-i, plânge, roag-o,
fă ce vrei,
dar niciodată
să n-aștepți ca să se moaie,
să n-aștepți să te-nțeleagă.

De-ai avut nenorocirea să-ți legi inima de vântul
nestatornic totdeauna, ușuratic, fără stare,
suferă, aleargă, cheamă-l,
înconjoară tot pământul
dar să n-aștepți ca pustiul
să nu-ți fie și mai mare.

De-ai avut nenorocirea să-ți legi inima de-o floare
care piere-n clipa care ai mai multă trebuință
poți s-o uzi cu râu de lacrimi,
s-o-ncălzești cu-a ta suflare
vei rămâne tot mai singur
cu-nșelata ta credință.

De-ai avut nenorocirea să-ți legi inima de oameni
ai să plângi,
dar niciodată nimănui să nu bagi vină
când pe căi îndurerate
mii de lacrimi ai să semeni
și-a ta inimă călcată
nu va mai scăpa de tină.

Dar dac-ai avut în viață harul fără preț de mare
să-ți legi inima de Domnul,
s-afli dragostea-I curată
fericit va fi-al tău suflet
în odihnă și-mpăcare
și nici inima
nici ochii
nu-ți vor plânge niciodată!