Peste liniștea albastră se pogoară cerul tot
Neputința unei zile, din mine aș vrea s-o scot.
Pe altarul rugăciunii să înflorescă iarăși crini,
Să ne dăm cu toții mâna, suntem prieteni, nu străini!

Peste zarva unei zile, cu miros și iz de ceartă,
Tu pogoară-Ți mâna sfântă, ne întărește și ne iartă!
Pașii să-I purtăm destoinici pe cărările cu flori,
Să ne chemi când risipiți, ne mai rătăcim prin nori…

Peste liniștea albastră, stelele se-aprind pe cer,
Mă cuprinde o pace sfântă, învăluită în mister.
Ziua trece șovăielnic, pe tărâmul nu știu cui…
Noptea arde lumânarea timpului plecat hai-hui. .

Rugăciunea se aprinde pe altarul de speranță,
Pentru fiecare frate să mă dai încă o șansă.
Liniștea să ne cuprindă, adunați nu risipiți,
Să fim muguri de lumină și de Tine ocrotiți!

autor

Camelia Cristea