De Sus, din dragostea Golgotei
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări îndepărtate
Categorie: Evanghelizare
De Sus, din dragostea Golgotei
Isus Dumnezeiescul Miel
ne cheamă ne-ncetat ne cheamă
în Sus, la El, în Sus spre El.

Din orice neam ai face parte
din orice loc te-ai fi suit,
dac-ai putut ajunge-Acolo
- Apleacă-te: ești mântuit!

Când toți ne vom lăsa cu Domnul
spre culmea dragostei urcați
atuncea doar, vom recunoaște
și vom simți, că suntem frați!

Căci de-L avem pe El nădejde
și dac-avem Golgota Țel
ne vom iubi... și prin iubire
vom deveni la fel cu El!

Iubiți-vă! - un gând și-un suflet
aprinși de-o dragoste să fim,
ca să trăim de-aici frumsețea
Cerescului Ierusalim!

Și fericiți privind Răsplata
și Ținta noastră
pe Isus,
uniți mergând
s-ajungem una
în Țara Dragostei de Sus.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/302652/de-sus-din-dragostea-golgotei