Sile Roske despre fr. C. din București – Cuvântul Adevărului

Într-o zi eram cercetat de sus,
Vedeam prin Duhul o vedenie
Ce nedumerire mi-a adus
Neînțelegând a ei solie.

„Cu mașina pe șosea
Într-un oraș aglomerat
Așa duhul meu vedea
Că mergând eu am intrat.”

Nu prima dată aveam o viziune,
Dar începeam să mă gândesc
Ce vrea Domnu-acum a-mi spune
Prin ceva atât de lumesc.

Văzusem scene de-nchinare,
Lucruri ce mă-mbărbătau,
Despre frați și adunare,
Lucruri care mă zideau.

Dar aceasta ce să-nsemne?
Ce putea preînchipui?
Ce vrea Domnul să mă-ndemne?
Ce-aveam de-a înfăptui?

„Deodată atenția mi-a fost atrasă
De-o aglomerație în stradă,
De-o mulțime curioasă
Ce se-nghesuia să vadă.

În fața unei mașini era întinsă
Pe asfalt o fată accidentată
Și nu se-ntrezărea vreo șansă
Ca să fie cumva ajutată.

Nerăbdător să aflu ce se-ntâmplă
M-am apropiat și eu de acel loc,
M-am dat jos din mașină
Și am căutat să ajung la mijloc.

M-am oprit în picioare
În fața fetei accidentate,
S-a spus că nu are suflare,
Nici puls și e vorba de moarte.

Unii o compătimeau
Că a murit în floarea vârstei,
Alții doar recapitulau
Derularea rapidă a tragediei.

M-am văzut apropiat de fată
Și luându-i corpu-n brațe.
Minunea s-a petrecut îndată
Deși nu mai erau speranțe.

Viața i-a revenit instantaneu,
Ochii încet i-a deschis,
Mulțimea s-a strâns în jurul meu,
Fata parcă s-a trezit dintr-un vis.

Privea în jurul ei speriată,
S-o mai țin în brațe era inutil,
Fiind pe deplin vindecată,
Am lăsat-o jos foarte gentil.

Ea a sărit drept în picioare,
Lumea era înmărmurită,
Ne priveau pe-amândoi cu mirare,
Se petrecuse o minune vădită.

Lumea aștepta o lămurire,
Simțeam că trebuie ceva să spun
Despre înviere, despre nemurire,
Despre cât e Dumnezeu de bun.

Dar m-am trezit din somnul meu,
Încercând să reconstitui ce-am visat,
Să-nțeleg ce-mi spune Dumnezeu,
Să deslușesc și locul indicat.

Și totul îmi părea zadarnic.
Ce vedenie ciudată, ce conținut!
M-am plecat în fața Celui Veșnic
Să-mi lămurească tot ce-i neștiut.

Dorind să înțeleg mai clar
Care-i semnificația celor văzute,
Să-mi lămurească Marele Olar
Aceste adânci necunoscute.

Dar totul a rămas neînțeles
Iar după o vreme-am și uitat.
Lucrând cu râvnă mai ales
În slujba care mi s-a dat.

Și într-o zi am fost chemat
Să predic în altă cetate.
Eu conducând am cugetat
Să predic despre bunătate.

Îmi imaginam deja o schiță
A predicii ce-o voi rosti
Când deodată-mi apare-n față
O aglomerație de oameni.

Și chiar în mijlocul de stradă,
În fața mașinii oprită
Ochii mei au putut să vadă
O tânără accidentată.

Și-am simțit chemarea
De-a mă apropia și eu,
Aveam înlăuntru cercetarea
Harului lui Dumnezeu.

Am coborât jos din mașină,
Înaintând printre oamenii cei mulți.
Atunci parcă s-a aprins o lumină:
Toți oamenii-mi păreau cunoscuți.

Parcă i-am mai văzut odată,
M-am străduit să-mi amintesc,
Mi-a reamintit vedenia îndată,
Am înțeles că-n realitate o trăiesc.

Trăiam aceleași momente,
Mergeam pe-același drum
Cu-aceleași emoții și sentimente:
Dar ce urmează oare-acum?

Oamenii mă priveau cu curiozitate
Așteptând parcă ceva de la mine,
Erau îngroziți de-așa moarte,
Păreau răsuflarea cu toți a-și reține.

Știam că-n vedenia mea
M-am aplecat și am luat fata în brațe
Și viața a revenit atunci în ea,
Dar mă priveau acum atâtea fețe...

Stăteam astfel nemișcat,
Privind fata întinsă jos.
Parcă mă simțeam blocat,
Nu mă simțeam curajos.

Dar mi-a devenit limpede
Vedenia mea de odinioară,
Domnul m-a-ntărit să pot crede
Că nu mă va lăsa de ocară.

Și-atunci aproape involuntar
Am făcut întocmai ca și în vedenie.
Eram învăluit de-al Domnului har
Și eram cu Duhul Sfânt în armonie.

Am făcut o scurtă rugăciune,
Și Domnul și-a dovedit prezența
A făcut acolo o mare minune
Că El este Cel ce dă viața.

Abia am terminat rugăciunea
Și-n brațele mele fata a mișcat.
Toți cei din jur au văzut minunea.
Dumnezeul slavei viață i-a dat.

A deschis ochii privind speriată,
Văzând atâta mulțime-adunată.
Am lăsat-o jos cu grijă îndată,
Nu mai era nevoie să fie-ajutată.

Putea merge pe propriile picioare,
Lumea era cu totul înmărmurită.
N-au văzut nicicare așa o lucrare,
Și eu aveam fața deplin fericită.

Aceasta a fost vedenia trăită
După planul Domnului împlinită.
Așa cum mi-a fost descoperită,
Minunea s-a făcut la clipită.

Totuși simțeam că nu e de-ajuns,
Că lumea mai așteaptă ceva.
Erau întrebări fără răspuns
Și numai eu le puteam da.

M-am repezit la mașină
Și mi-am luat Scriptura,
Apoi cu-ncredere deplină
Le-am făcut cu cerul legătura.

Am vorbit de-a lui Lazăr înviere,
Despre moarte și Cel ce-a biruit,
Despre păcat și despre grațiere,
Despre Isus și cât ne-a iubit.

De singurul Dumnezeu adevărat,
De jertfa cea sfântă din Calvar,
De izbăvirea din moarte și păcat,
De mântuirea primită ca dar.

Nimeni nu și-a părăsit locul
În timp ce-am vorbit despre Isus,
Cu toții slăveau pe Creatorul
Pentru harul Său nespus.

Când am încheiat acea cuvântare
Spunând că Isus e Calea și Adevărul,
Mulțimea era de câteva ori mai mare,
Simțeam c-a fost deschis și cerul.

În momentul când am spus „Amin”
Tânăra care stătuse lângă mine
Mi-a spus cu glasul ei blajin:
- Aș vrea să vă cunosc mai bine.

Aș vrea să mai aud din tot ce-ați spus.
Unde aș putea să mai ascult
De Dumnezeu, de Fiul Său Isus,
Să Îl cunosc și eu mai mult?

Am dat adresa Casei de Rugăciune
Tinerei care a fost readusă la viață
Și multor oameni din mulțime
Ce-aveau lacrimi pe-a lor față.

Și mi-am luat la revedere
De la prietenii mei de-un ceas,
Având în suflet mângâiere
Că Domnul însuși i-a atras.

Că-i voi întâlni la adunare,
Și prin harul lui Isus
Odată-n marea sărbătoare
Ne vom vedea în ceruri sus.

Cu predicile însoțite de minuni,
De Duhul Sfânt și de putere
Rod bogat spre cer aduni
Pentru întâia înviere.

Viitorii mei frați și surori
Mi-au făcut cu mâna bucuroși,
Fata avea lacrimi în ochișori.
- Rămâneți, fraților, sănătoși!

Trăisem cea mai minunată zi,
Simțeam deplin prezența lui Isus
Și-o bucurie în adâncul inimii
Decât tot din lume mai presus.

Evenimentul trăit mi-a schimbat
Subiectul predicii planificate.
Am împărtășit din harul minunat
Mulțimii de ascultători adunate.
Amin.
(Joi, 17 martie 2022)