Odihna noastră cea bună și sănătatea
Ne sunt date din belșug, de la început,
De Dumnezeu să ne cunoaștem identitatea
Și așa fiecare din noi sănătos a crescut.

Tinerețea ne-a zâmbit, mereu în fire,
Dar au fost și întristări și dezamăgiri,
Uneori avem un haos, rău în gândire,
Visând la viciile firii, trăind acele amăgiri.

Patimile firii ne distrug ades sănătatea,
Și ne țin în laț, în întunericul lumii, captivi.
Ele ne distrug pe nesimțite realitatea,
Și ajungem în mentalitate, primitivi.

Dar uneori intervine Dumnezeu și ne scapă
Și ne redă, prin har, din nou, nevinovăția
Și ne duce la izvoarele vieții și ne adapă,
Ajutându-ne ca să ne păstrăm iar curăția.

Îndrăzneam ades, să ne întrecem măsura,
Dar anii trec lăsând în urmă tinerețea
Și vedem cum, încet, se conturează uzura
Și zărim cum vine spre noi bătrânețea.

Suntem încă tineri când privim în oglindă
Și vedem cum firele de păr alb răsar,
Dar nu lăsăm nostalgia să ne cuprindă,
Căci încă avem putere și ce este necesar.

Când am devenit mai înțelepți la minte
Ne-am eliberat spiritul, cel războiesc,
Iar purtarea pacinică, este mai cuminte
Și fiecare lucru muncit, altfel cântăresc.

Vine vârsta aceea când simțim și durerea
Și ne lăcomim muncind, să avem mai mult,
Dar vine vârsta care-ți limitează puterea,
Și își face loc slăbiciunea și în omul adult.

Atunci puterea, o cerem, prin rugăciune,
Rugându-ne fierbinte, Domnului Dumnezeu
Să ne de-a sănătate putere și înțelepciune
Și să ne treacă ușor prin timpul cel greu.
07.04. 2025