1. De la Ierusalim înspre Emaus,
doi ucenici mergeau cu suflet trist...
În inimi ei purtau o grea povară:
Ce oare să mai creadă despre Crist'?

R1: Isus, pe care Îl credeau Mesia,
de trei zile e mort și îngropat...
Cu El s-a dus speranța, bucuria,
și tot ce au visat s-a spulberat.

2. Deodată, lângă ei, Isus apare,
intrând în vorbă, El i-a întrebat:
„Ce fel de vorbe sunt acestea oare?
Și de ce vă e chipul întristat?”

R2: Și ei, I-au dat răspuns fără să știe
cine-i acel drumeț interesat.
Dar când le tălmăcește tot ce scrie,
în inima lor foc sfânt a intrat!

3. Și când de satul lor se-apropiară,
ei L-au rugat în cor, stăruitor:
„Rămâi cu noi, căci iată, e spre seară! ... ”
Și a decis să intre-n casa lor!

R3: La masă ei s-au pus ca și străinii,
dar ce minune-atunci s-a întâmplat!
În Cel ce a făcut frângerea pâinii
ei văd chiar pe Isus cel înviat!

C: Atunci s-au ridicat în mare grabă
și plini de bucurie-au alergat...
Au spus vestea cea bună cu-ndrăzneală:
„E viu! Hristos e viu cu-adevărat!”

I: Volumul 5, numărul 75
Varianta a II-a