„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat, și ne învață s-o rupem cu păgânitatea și cu poftele lumești, și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos.” (Tit 2:11-13)
Pasajul de mai sus, deși scurt, este unul din cele mai profunde și cuprinzătoare texte sacre din tot Noul Testament:
-avem aici proclamată lucrarea lui Dumnezeu și afirmată chemarea oamenilor;
-sunt amintite aici prima și a doua arătare a lui Hristos și lucrurile pe care le produc ele (harul și slava);
-avem aici o lecție din trecut, una pentru prezent și alta care vizează viitorul.
Tema centrală este harul: al cui este harul; ce face harul; cui i se adresează harul; ce învață harul. Haideți, pentru iluminarea și binecuvântarea noastră, să le luăm pe rând.
1) „Căci harul lui Dumnezeu... a fost arătat,”: Harul este aici o Persoană, o Pesoană care s-a arătat. Acea Persoană, care motivată de iubire, se coboară până la păcătoşii pierduţi pentru a-i salva, fără ca aceștia să aibă vreun merit. Harul este coborârea firii dumnezeiești în ființa umană ca să-l readucă pe om la starea de dinaintea căderii în păcat. Iar ceea ce dă harului valoare, este faptul că este al lui Dumnezeu.
2) „... aduce mântuire pentru toți oamenii”: Mântuire (salvare) însemnă iertarea de păcate, eliberare de păcat și de consecințele trecute, prezente și viitoare ale păcatului, înoirea și înfierea în marea și glorioasa familie a lui Dumnezeu. Această mântuire (salvare) este pentru toți oamenii. Aceasta nu înseamnă că toți oamenii vor fi mântuiți, căci este spus: „... Lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei ce intră pe ea... ” (Matei 7:13-14) Aceasta înseamnă că harul mântuirii este arătat și pus la dispoziția tuturor oamenilor. În final vor beneficia de el doar cei ce îl înțeleg și îl acceptă.
3) „... și ne învață... ”: Harul nu numai că-l eliberează de rău pe omul care îl acceptă, dar îl și învață cum să trăiască mai departe, pentru a duce mântuirea până la capăt.
Avem aici trei direcții de învățătură:
-Prima învățătură are un sens negativ și vizează trecutul comportamental de care creștinul trebuie să se rupă - „s-o rupem cu păgânitatea și poftele lumești”;
-A doua învățătură are de data aceasta un sens pozitiv și vizează conduita prezentă a celui care beneficiază de har - „să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie”;
-A treia învățătură vizează așteptarea cu privire la viitorul glorios în Hristos și cu Hristos a celui credincios - „așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și mântuitor Isus Hristos”.
Iată cum explică cărturarul creștin John MacArthur în cartea „Evanghelia după Pavel”, cuvintele Apostolului: „... Faptele bune nu sunt temelia justificării noastre, ci consecința inevitabilă a regenerării noastre. Mântuirea lucrată prin har este completă; nu se oprește la justificarea noastră. Ea continuă să ne învețe de-a lungul acestei epoci și ne conduce pe toți până în glorie, învățându-ne între timp să urmăm seriozitatea, neprihănirea și sfințenia. Oricine crede că Dumnezeu este indiferent față de păcatele poporului Său nu a înțeles nimic despre har. De asemenea, ideea că harul acordă credincioșilor dreptul de a fi neatenți sau toleranți față de propriile lor nelegiuiri este o minciună periculoasă... Dacă o persoană nu face dovada sfințeniei (sobrietate, neprihănire și viață evlavioasă), nu există motive să presupunem că persoana respectivă a avut parte de har. De asemeni, o persoană care nu s-a căit niciodată de păcat nu a cunoscut niciodată harul lui Dumnezeu... Sfințenia nu este o parte opțională a experienței creștine. Toți credincioșii sunt hotărâți „mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Rom. 8:29) Pentru că El este suveran și pentru că harul Său este întotdeauna eficient, nu există posibilitatea ca vreun credincios să nu aducă nici un fel de rod, în fapte bune. Harul lui Dumnezeu transformă întreaga viață a creștinului, nu numai crezul sau religia.”