Sfâșierea pocăinței
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări nemuritoare
Categorie: Zidire spirituala
Sfâşierea pocăinţei
dacă te-a născut de Sus,
adâncirea-nvăţăturii
vei căuta-o mai presus.

Adâncirea-nvăţăturii
dac-o vei căuta mereu
înălţimea rugăciunii
te va ţine-n Dumnezeu.

Înălţimea rugăciunii
dacă vei trăi-o sfânt,
evanghelica credinţă
vei avea-o legământ.

Evanghelica credinţă
dac-o ai statornic far
dragostea frăţietăţii
îţi va strânge har cu har.

Dragostea frăţietăţii
dac-o porţi cu-adevărat,
jertfa dăruirii vieţii
vei-nălţa-o mai curat.

Jertfa dăruirii vieţii
dacă poţi s-o dai voios
ai suit şi cea din urmă
treaptă până la Hristos.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/302809/sfasierea-pocaintei