Mai întâi de toate
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări nemuritoare
Categorie: Zidire spirituala
Mai întâi de toate, voia
Domnului să ţi-o supui,
cere-I peste ea deplină
binecuvântarea Lui.
Doar ce-ţi binecuvântează
şi-ţi îngăduie Hristos
îţi va fi spre-adevărată
fericire şi folos.
Mai întâi de orice-avere
care vrei să ţi-o adui
caută să câştigi comoara
binecuvântării Lui.
Mai întâi de-orice-nsoţire
care vrei să ţi-o propui
vino, cere-I să-ţi dea Domnul
binecuvântarea Lui.
Mai întâi de orice vorbă
care ai de gând s-o spui,
mergi şi cere-I de la Domnul
binecuvântarea Lui.
Mai întâi de legăminte,
- nu promite nimănui
până nu ceri - să-ţi dea Domnul
binecuvântarea Lui.
Poţi avea oricâtă-avere
loc şi scaun cum altul nu-i
- în zadar când nu-ţi dă Domnul
binecuvântarea Lui!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/302910/mai-intai-de-toate