Auzi ciocanele cum bat
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Paște
1. Auzi ciocanele cum bat
Acolo sus pe deal ciudat;
Bat ciocanele mereu
În Fiul sfânt de Dumnezeu...

R: Pentru mine, pentru tine;
Pentru noi la Golgota ciocanele bat...
Pentru mine, pentru tine,
Pentru noi, Domnul Isus viața Și-a dat!

2. Bate ciocanul cuiele
Să-I pironească mâinile,
Așa de tare au bătut
Că sus în cer s-au auzit...

3. Și la picioare I-au bătut
Cuie la Fiul cel preasfânt,
Așa de tare au bătut,
Că toată lumea-a auzit...

4. Când crucea grea au ridicat
Cu Cel ce-a fost nevinovat,
Cu sulița-n coastă I-au dat,
Sânge I-a curs, nevinovat.

5. Sfinții din cer, toți s-au uimit
Și, la Golgota, au privit,
Cu ei și bunul Dumnezeu
Privea cum moare Fiul Său.

6. Așa pe cruce cum a stat,
La Tatăl Sfânt, El a strigat.
"Iartă-i, Tu, Tată, Cel Prea'nalt,
Căci ei nu știu astăzi ce fac! ... "

7. Degeaba ei L-au răstignit,
Chiar moartea Domnu-a biruit.
Curând, curând va reveni
Să-Și duc-acasă ai Lui copii...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/303032/auzi-ciocanele-cum-bat