În cumpăna vieții
Autor: Bandi Sebastian Alexandru
Album: Un sărman spre veșnicie
Categorie: Trezire si veghere
În cumpăna vieții
Să văd cum timpul stă în loc
Să mă ascund, de ziua mea de mâine
Privind în sus, înmărmurit de tot
Știind că azi, nu-i mâine sau poimâine
O dâră fină, pe cărarea tristă a vieții
Un firicel de praf, neânsemnat în van
Se naște și apare, în zorii dimineții
Iar mai târziu oftează, . . a mai trecut un an
Cu pas domol, în freamătul din crâng
Când totu-i vis și parcă-i o furtună
Privesc in jur, oftez mai des și plâng
Ulciorul este spart, m-apropi de fântână
Îmi pare-o veșnicie, din casă pân-afară
Poteca-ntunecată, e rece și pustie
Aproape să mă pierd, totu-i o povară
Privesc la ceasul vieții, ora e târzie
Unde mă-ndrept acum, unde voi pleca?
Răsună-n mintea mea, gândul curios
Mai pot schimba ceva, Te pot îndupleca?
Sau am avut destul, puteam fi de folos
O liniște deplină, e tot ce mă-nconjoară
Îmi pare-ntunecat și totuși e lumină
Mă-ntreb dacă primesc, veșnica comoară
De la Acel de sus, care o să Vină
Mă tot întreb și iarăși mă gândesc
Dacă voi fi iertat, de tot ce am greșit?
Iertare-n dar, dacă mai primesc,
Iar de păcatul meu, ... . va fi acoperit?
Apoi în duhul meu, în lacrimi și suspine
Nădăjduiesc în Domnul, cu adevărat
Dreptatea și-ndurarea și Harul ce mă ține
Îmi dă speranța vieții, că voi fi salvat
Și-atunci când totu-i gol, chiar descoperit
Cuvântul e pe buze, fără de minciună
Nu-mi mai aduc aminte, de tot ce-am suferit
Căci țelul meu etern, e veșnica cunună
Atunci în cumpăna vieții, orice bogăție
Și orice-i pământesc, fără de folos
Mă duce în osândă, sau în curăție?
În iadul cel de foc, sau veșnic cu Hristos?
De-aceea, orice gând care mă-nsoțește
Și orice faptă simplă, făcută cu iubire
În drumul către cer, mă călăuzește
Iar la final de drum, primi-voi mântuire.
Amin bandisebastiantapas@gmail. com
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/303090/in-cumpana-vietii