Mă arde iubirea ce pace mi-aduce, sub pietrele care lovesc deseori,
Privirea-mi ridică în vremea-ncercarii, să văd izbăvirea ce-i doar după nori.

Mă arde cu focul ce mistuie lacrimi, chiar dacă durerea e mare și grea,
Iubirea aprinsă îmi dă alinare, să urc sub o cruce, tăcut... . Golgota.

Mă duce-n grădina în care cu lacrimi, cerea El putere, să lupte a vrut,
Acolo, la umbra adâncă în noapte, mă face iubirea să strig mult mai mult.

Mă face sub bice să tac cum odată, tăcea Salvatorul să fiu eu salvat,
Mă face-n ocară iubirea aprinsă, să fiu cum era Domnul meu... doar curat.

Mă face iubirea să plâng de iubire, să pot înțelege doar voia de sus,
Căci dragostea care azi pieptul îmi arde, e dragostea mea pentru Domnul Isus.

O, Doamne ce mare e flacar-aprinsă, mă face spre Tine mereu să privesc,
Și mâinile care cu pietre aruncă, mă face iubirea și eu să iubesc.

În harul Tău mare aș vrea ca să fie, aprinsă și-atunci când mi-e greu pe pământ
Căci numai iubirea mă poate conduce, spre locul iubirii, ce-i veșnic și sfânt.

Izvor în pustie, răcoare-i în ziuă, e dragostea care în mine-ai sădit,
O simt totdeauna căci Tu ești în mine, prin Tine iubire sunt azi mântuit.
Amin