A înviat iubirea,
Pe-o cruce-nsângerată,
Sub bice și ocară,
Atunci a înviat,
Când soarele se-ascunse,
Când se facu-n zi noapte,
Mulțimea de pe margini,
Când pietre-a aruncat.

A înviat iubirea,
Pe-o piatră-ntr-o grădină,
Când doar amărăciune,
Rugânduse-a băut,
Când se scurgea pe cruce,
Pe frunte, pe bărbie,
Un sânge sfânt, ca astăzi,
El să ne fie scut.

A înviat iubirea,
Când se lupta cu moartea,
Când numai în tăcere,
El viața își dădea,
De-o-ntreagă omenire,
Văzut-a fost odată,
Pe dealul suferinței,
Când El mereu urca.

Azi dragostea e vie,
E-o stea strălucitoare,
O rază de lumină,
Ce-i doar din Dumnezeu,
Căci Cel care murise,
Și-a înviat odată,
Ca să ne dea iertare,
E Unul... Fiul Său.

Și mila Sa e astăzi,
Din ceruri presărată,
Alungă ea și norii,
Ca să putem vedea,
O poartă către viață,
Ce-a fost cândva deschisă,
Pe dealul suferinței,
Pe dealul Golgota.

Deschisă cu durere,
Cu rănile pe-o cruce,
Deschisă din iubirea,
Mereu ce o purta,
Izvor de bucurie,
Doar pentru noi odată,
Pe lemnul suferinței,
În palme îl săpa.

A înviat iubirea,
Ca floarea-n primăvară,
Din clipă învierii,
O floare a rămas,
Mereu neobosită,
Salvează astăzi inimi,
Ce-aleargă în cădere,
Fără nici-un răgaz.

Mereu mireasmă vie,
Mereu îmbietoare,
Aici ea dăruiește,
E dragostea de sus,
Doar Unul e izvorul,
Doar Unul o deține,
E dragostea cerească,
Venită din Isus.
Amin