ÎN VECI, SĂ FIE SLĂVIT!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Harul scump al Domnului
Categorie: Paște
În veci, să fie slăvit!


A înviat Fiul ceresc,
Din mormânt s-a ridicat
Fiul cel dumnezeiesc
El, la Tatăl s-a urcat.

S-a născut, să ne salveze
Și în om s-a întrupat,
Ca să ne elibereze
Cu al Său sânge, ne-a spălat.

A trăit în sărăcie
Cu părinții Lui, iubiți
Al nost Salvator să fie
Să ne vadă fericiți

Miel de jertfă s-a făcut
Și s-a lăsat răstignit
El, cel fără de început
Domnul cel fără sfârșit.

A îndurat chin, suferință
Căci a fost batjocorit
Pentru a noastră biruință
Sus pe cruce, a sfârșit

Dar apoi, a înviat
Boldul morții l-a zdrobit
Și la Tatăl s-a urcat
În veci, să fie slăvit!

A plecat din astă lume
Ucenicii, și-a lăsat
Mulțimii să poată spune
De la El, tot ce-au aflat

Să întărească mântuirea
Și Cuvântul Lui, cel sfânt
Ca să scape omenirea
De tot ce-i jos, pe pământ.

Căci o dată, jale mare
Peste pământ va veni
Dar Cel Plin de îndurare
Cu aleșii Lui, va fi

La ceruri se vor urca
C-au urmat calea cea dreaptă
Pe Isus Îl vor vedea
Veșnicia îi așteaptă.

Amin

Câmpia Turzii, 21 aprilie 2025

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/303539/in-veci-sa-fie-slavit