Nu numai buzele
Autor: Balahtari Cristina
Album: fara album
Categorie: Laudă și închinare
Nu numai buzele, Părinte, să-Ți cânte laude aș vrea,
Dar cu întreaga mea ființă, să cânt cu foc în fața Ta!
Nu vreau să-Ți cânt doar la-nchinare când mă-ntâlnesc cu frații mei,
Dar ZILNIC inima și duhul să-Ți deie lauda ce o vrei!
Să-Ți cânte duhul meu într-una, căci mare ești, Doamne, și Sfânt,
Și-atunci când Te laud sincer, să Te cobori și pe pământ.
Căci știu din sfânta Ta Scriptură că Te cobori când ești lăudat,
Dă-mi zel ca inima să-Ți cânte doar Ție, Mare Împărat!
Aș vrea să ardă-o pasiune, o sfântă flacără și-un dor,
Ce să mă mistuie întruna, să vreau să-Ți cânt, o Creator!
Nu sunt cuvinte îndeajuns ca să descriu a Ta mărire,
Nu se compară nimeni, Doamne, cu tot ce este a Ta sfințire!
Îmi simte sufletul meu pacea ce se coboară când Te laud,
Și cum devine ușor totul, atunci când zilnic eu Te caut.
Ce sfântă e a Ta prezență, ce-o simt când vii la părtășie,
Și ce splendori îmi simte duhul, și simt cum inima-mi învie!
Ce bunătăți reverși spre mine, din care duhul meu ia hrană,
Ești neîntrecut, o Sfânt Părinte, mărire, glorie, Osana!
Ești pacea mea care întrece orice pricepere în lume,
Te laudă inima și duhul, o Sfânt și Mare e-al Tău Nume!
Dă viață Tu, Părinte Sfânt, la laudă spre slava Ta!
Învață Tu poporul Tău să-Ți deie zilnic gloria,
Căci din a noastră laudă mare, ce Ți-o vom înălța spre Tine,
Atuncea sufletele noastre vor fi-n belșug de pace pline!
Se va citi pe chipul nostru că-avem în cer un Tată MARE,
Care ne umple viața noastră cu-a Sa cerească îndurare!
Se va citi o pace adâncă, ce nu o va putea clinti
Niciun blestem în lumea aceasta, nimic n-o va birui!
Îți cântă sufletul meu, Tată, și vreau ca toți copiii Tăi
Să-Ți deie lauda cuvenită, de-s sus pe deal sau jos în văi!
Să-Ți cânte glorie pământul și toți cei care Te iubesc,
Rămâi pe veci al nostru sfeșnic, Te laud, Tată, Te slăvesc! !
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/303722/nu-numai-buzele