Cerere către tine
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie volumul 3
Categorie: Diverse
CERERE CĂTRE TINE
Eu stau în rugăciune, mă rog pentru iertare,
Sunt slabă și clachez când trupul rău mă doare,
Te rog, acum, pe tine, să strigi la Dumnezeu,
Susține-mă în rugă, căci ești fratele meu.

Eu sunt ca un copil, pe cale pot să cad,
Dar vreau ca în credință, nicicând, eu să nu scad,
De aceea te implor, ești sora mea, te roagă,
Nimic pe calea vieții să nu mă mai distragă.

Eu sunt doar o fărâmă de lut neprelucrat,
Mă tem de încercare, mă tem că o să cad,
De aceea stăruiește în rugă pentru mine,
Căci vreau să fiu în ceruri, să mă întâlnesc cu tine.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/303737/cerere-catre-tine