În camera de sus
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie volumul 3
Categorie: Rugăciune
ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus e timpul meu de rugă,
Te rog, Doamne, pe Tine, ca ruga să ajungă
La tronul Tău de har, la tronul Tău de milă,
Sfințește rugăciunea și fă-mă mai umilă.
Îți cer cu umilință, trimite Duhul sfânt,
Vrem ploaia Ta târzie să vină pe pământ,
Îmbracă-ne, pe noi cu darul Tău divin,
Suntem copiii Tăi, suntem din neam creștin.
Ajută-ne să fim mereu conduși de Tine,
Să stăm uniți la cruce și-n rău, dar și în bine,
Să nu ne depărtăm de calea Ta cea dreaptă,
Să scrie-n dreptul nostru fecioară înțeleaptă.
În viața noastră, Doamne, să fim lumini și schele,
Curând se încheie harul, vin timpuri foarte grele,
Să fim o călăuză, spre Tine să îndreptăm,
Prin fapte și prin vorbe aș vrea să luminăm.
Este ușor, Părinte, să vorbim despre Tine,
Dar să trăim cu Tine, este cu mult mai bine,
Să vadă cunoscuții ai cui copii suntem,
Ai noștri să te vadă, ei știu tot ce credem.
Îți cerem cu ardoare, să ne conduci mereu,
Să fiu condus de Tine și nu de zelul meu,
Doar voia Ta să fie, căci voia Ta e sfântă,
Ajută-ne, ca firea să fie doar înfrântă.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/303739/in-camera-de-sus