Iartă necredinței mele spun și eu o păcătoasă
Vreau să dau ca mărturie că viață e frumoasă!
Chiar de boala te doboară în cămașa ei de spini,
Cu răbdare și nădejde la icoană te închini!

Domnul slavei și-al iubirii are planuri pentru toți,
Când esti la pământ și singur, și la capăt n-o mai scoți...
Cu o mână nevăzută te ridică, îți dă apă,
De necaz și suferință, cu iubire El te scapă!

Iartă necredinței mele! ... spun și eu o păcătoasă,
Viața poate fi o rană vie, dar e caldă și frumoasă!
Orbul prins în mine vede că lumina e putere,
Toate trec și noi ne trecem, cu a Ta prea Sfântă vrere!

Chiar de uneori în viață, clipele ne par ca veacuri,
Domnul milei și-al iubirii are pentru fiecare leacuri.
Când nu poți să treci de tine și de mare-ți neputință
Roagă-te smerit în taină – Doamne dă-mi și pocăință!

Iartă necredinței mele! ... spun și eu o păcătoasă,
Cerul pe pământ coboară și e viața mai frumoasă
Pe o scară nevăzută mă ridici din mine iar
În genunchi de pocăință simt cum vine al Tău har!

Simt cu marea nevăzută despărțită e în două,
Cum îmi dai încă o șansă, pentru viața asta nouă
Și mă îmbraci în haină sfântă, primenită la botez
Să ridic măcar privirea? -Doamne, încă nu cutez!

Să trăiesc încă o viață și nu cred c-aș fi în stare
Mulțumire să-ți aduc, pentru viața, pentru soare,
Pentru tot Cuvântul sfânt ce se scrie-n poezie,
Îndurarea Ta o simt, pentru mine este vie!

autor Camelia Cristea