Se întîmplă în viaţă ca să scrii cumva scrisoare,
Fără să vrei, în grabă ai scris ceva ce n-ar fi trebuit.
Şi ea a plecat, s-a dus iar inima rămîne să te doară,
Că n-o mai poţi întoarce şi mult timp rămîi mîhnit.

Se întîmplă aşa, că tu ai spus vre-o cîteva cuvinte,
Aspre, fără jale, celui pentru care a murit Hristos.
Şi atunci privirile senine şi dragostea de mai înainte,
Se sting, se întunecă pe cînd tu, putea-i să fii milos.

Se întîmpla aşa că Dumnezeu îţi dă clipele credinţei,
Gura leilor să închizi şi cuptoarele de foc să stingi.
Dar tu nu vrei, şi aştepţi ca în locul tău să facă alţii,
Domnul are oameni, dar tu rămîi mult timp să plîngi.

Se înîmpla aşa, că timpul vieţii nu se preţuieşte,
Şi în infinit ne zboară zilele şi anii fără de folos.
Dar cînd ajungi ca să înţelegi cugetul te osîndeşte,
Că ai fi putut lucra mult mai mult pentru Hristos.

Se întîmplă-n viaţă să închizi uşa odăiţei după tine,
Singur pe geninchi în faţa celui Preaînalt şi Sfînt.
Şi în rugăciunile fierbinţi, în lacrimi şi în suspine,
Să simţi dulceaţa fericirii ce este în Duhul Sfînt.

Se întîmplă adeseori să taci, măcar că ai dreptate,
Să suferi pe nedrept, ştiind că tu nu eşti vinovat.
Şi totuşi să rămîi un gust de sare în lume, frate,
În dragoste şi-n fapte să rămîi creştin cu adevărat.


********