Aș vrea să uit necazul
Autor: Petru Coman
Album: fara album
Categorie: Diverse

Vreau să uit necazul, tare-s întristat
Durerea-i prea mare, greu de suportat
Am fost în bucăți rupt, am fost sfâșiat
De ai mei amici, de al meu confrat.

L-am slujit pe Domnul, pe El l-am urmat
Totuși printre spini și lei am umblat.
M-au nenorocit, m-au desfigurat
Chip de om nu am, iar acum “mușcat”,

Sunt lăsat în groapă, sunt însângerat
Nimănui nu-i pasă, spun că-s vinovat.
Trăiesc Adevărul și drept m-am purtat…
Unii spun că-s șarpe de aceea-s călcat.

Așa-s frații astăzi, săvârșesc păcat
Fără frică luptă și n-au gând curat
Apăsând cu sete, zdrobesc neîncetat…
Cu dor de mărire s-au înconjurat.

Diotref acuma mult a mai luptat
Ca să fie primul și a realizat
Iar pe frații lui i-a îndepărtat.
Prin aranjamente toate le-a lucrat.

Chiar mai grele vorbe ei mi-au adresat
Spun că-s răzvrătitul cu Core-asemănat
C-am făcut răscoală, că-s nejudecat…
- Nu privesc în urmă ce răni au lăsat.

Oare-așa să fie ? Oare neîncetat
Vor călca pe oameni zicând c-au lucrat,
Cu gând sfânt și nobil, cu alin curat ?
Oare acesta-i rolul care li s-a dat ?

Au călcat Cuvântul care ne-a învățat
Să fim blânzi cu alți și far aluat
Cu inimi smerite, cu adevăr curat
Să lucrăm cu frică și scop nealterat.

O slăvit Isuse, scump și minunat !
Tu cunoști conștiința celor ce-au lucrat.
Știi că-i încărcată și cât s-au luptat
Să distrugă-un suflet ce nu i-a urmat…

Tată scump din ceruri, Tu ești minunat !
Nu le ține-n seamă ceea ce-au lucrat.
Doamne, cu-al Tău sânge multe ai spălat.
Spală-le păcatul ! Iartă-i neîncetat !

Amin.
26.08.2008
PETRU COMAN
Petroșani




Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/30478/as-vrea-sa-uit-necazul