Ca murmurul de apă lină

Ca murmurul de apă lină
Al unui izvoraş sclipind,
Aşa e Dragostea Divină
Din lumea cerului senină,
Cu jarul Ei de foc lucind.

Cum curge uşurel la vale
Spălând pietrişul întâlnit,
Aşa şi Dragostea în cale
În merite-ale Jertfei Sale
Spală pe-acel ce-a greşit.

În susurul blând şi subţire
Ea poartă dorul cel curat,
Şi duce veşnica amintire
Prin mii de râuri de iubire
A rănilor, ce le-a purtat.

În Ghetsimani şi judecată,
Şi pân-la muntele Calvar,
S-a aplecat osândei dată
Şi a băut sorbind-o toată
Golindu-Şi paharul amar.

Şi-n toată sfânta veşnicie
Va fi de-apururi cercetată,
Ca cea mai bună mărturie
Ce-a adus lumii armonie
Prin lupta dusă şi purtată.

Totuşi, Ea nu se va sfârşi
Prin cercetări în studiul ei,
În timp ce oamenii-or trăi
Şi-n Ea mereu vor investi
După exemplul Dragostei.

Prin tot sublimul Univers
Cu zeci de mii de Galaxii,
Va străluci dorul neşters
Pururea-n eternu-i mers
Al Dragostei, din veşnicii.

Flavius Laurian Duverna
22 septembrie 2008