Te-ai aplecat spre mine, oh, veşnică credinţă
În suflet mi-ai intrat cu şoapte îngereşti,
În răcoarea dimineţii, adus-ai o speranţă
C-am să îl văd pe Domnul în slăvile cereşti!

În sufletul cuprins de zvonul revederi;
Tu ai făcut din şoapte cetăţi de diamante,
Şi-n ele au pătruns din razele iubiri
Care m-au înălţat spre lumile înalte.

În anii de furtună eram fără speranţă
Căci voi ajunge-odată în lumea de cristal,
Şi nu ştiam atuncea cum ar fi cu putinţă
Să mă ridic mai sus pe al credinţei val.

Prin anii fumurii de viaţă pribegită;
Când fost-am fără Tine, Isuse mai găsit!
Şi piatra necredinţei de Tine-a fost zdrobită
Acum de bucurie şi dragoste Îţi cânt.

Iar azi când îmi răsună speranţa învierii
În mintea mea de om cu inimă de fier;
Mă-nalţ spre nemurire spre locul întâlnirii
Căci nu mai sunt din neamul acesta efemer!

Căci soarta mea a fost De cer pecetluită
Şi numele mi-e scris-în cartea veşniciei
Odată la Golgota, din lumea preaînaltă
Muri Fiinţa divină, dând raza bucuriei!

Să se depene-ntruna pe-acest pământ amar
Cântări cu intonaţii de glasuri îngereşti!
Să se înalţe-apoi pe firul sfânt de har,
În Ţara cea eternă, spre lumile cereşti!

O tainică balanţă a întărit tot drumul
La cei ce l-au urmat pe Regele Isus
Iar sufletul plutea , simţind pe Salvatorul
Care-i urca cu drag spre Ţara cea de sus.

Iar şoaptele visări de vântul cald purtate
Ajunge-vor la ţinta ce fos-ta destinată,
Cu Domnul vom trăi în lumile preaînalte
Acolo-n veşnicie, în Ţara mult visată.


05.10.2008