Cand spicele dospeau pe lama plugului,
Frunzele imbratisau chemarea vantului,
Tropotele asurzeau prezenta carelor despletite,
Ca painea intristarii sa fie mancata de paste.

Erau biciuiti ca zidari, de fruntea-n trufie scrijelita,
Cand turmele n-aveau pastori,
Mijind cu capul plecat in brazda nerodita,
Si-n pustie ciobanul printz,
Avea fatza luminata de rug.

S-au ridicat altare, surpand miresmele mandriei,
De-ajuns n-au fost dobitoace sa miste vaz-Duhul,
Ci-n pereti zidit era mersul sclavilor plangand
Si harfele taceau rezemate in strigatul ciudei.

El-Roi aude! Si-n piept o noapte se desface,
Caci strigatul de jale-nsoteste-amintirea,
Si plansu-n cautare-ncolteste iubirea,
Ca painea intristarii...sa nu mai fie mancata de paste.