se încovoaie seara încet pe sub stejari
şi soarele oftează, stingându-se pe creste-
trei buciume spre târlă , îngână cu amar-
din firele de brumă se ţese o poveste

se-ntoarce timpu-n hăuri, departe, înapoi,
plimbându-şi paşii printre clepsidrele romane-

cântând sub raza lunii, coboară câte doi,
pescarii şi Tâmplarul,spre tine, Ghetsimane !

urme de sandale în iarba umezită
şi răsuflarea-I caldă prin ramuri de smochin
le-ai adunat în tine, grădină limpezită
de harul ce-ţi aduse, blând, ochii Lui senini

răpuşi de oboseală au adormit pescarii
rămas-a-nvăţătorul , îngenuncheat, pe glie-
durerea sapă Chipul ce nicicând iconarii
în versuri şi peneluri nu pot să Îl descrie

cum n-ai putut, Pământ, izvoare să descoperi
în locul unde lacrimi cădeau brăzdând în stei
sau tu, măslin, cu haină de frunze să acoperi
amarul suferinţei topind arginţii mei

eram şi eu acolo, îmi agitam făclia
în gloata murdărită de diavol prin noroaie-
dar, lacrima Lui sfântă plătit-a datoria-

azi plâng cu tine, brumo...în deal, o ghionoaie
sub stelele aprinse îşi toacă rar solia-
şiroaie de cuvinte se-ascund în muşuroaie