Chemat în slujbă
Autor: Liliana Hiticaş
Album: Promisiuni
Categorie: Slujire
Îngenunchiat, plin de uimire,
privea-Avraam spre cer în noapte
mulţimea cea de constelaţii,
ce nime-a număra nu poate.
Îi mai suna încă-n timpane:
-Vei fi un neam nenumărat,
din tine vor ieşi popoare,
vei fi strămoş de împărat!
Vei fi un stâlp în generaţii,
un început fără sfârşit,
ai fost ales să stai în frunte,
fiind numit neprihănit!
...Apoi, ca pulberea din mare,
ca bolta greu de numărat,
se ridică prin vremi Israel
să împlinească ce-a fost dat.
Se ridică apoi şi Moise-
un alt Avraam demn de urmat,
ce străbătu pustiul mare
şi-adâncul mării pe uscat.
Se ridică viteaz Iosua
mergând smerit prin biruinţă,
căci el văzuse Canaanul
doar prin răbdare şi credinţă.
S-au ridicat atâţi prin vremuri
să ducă steagul Celui Sfânt,
ades prin chinuri şi batjocuri
şi vai, de multe ori plângând.
* * *
Azi, eşti chemat şi tu în slujbă,
deci pune mâna pe drapel,
ridică-l tot mai sus, şi-atuncea
vei birui mereu cu El.
În strâmtorări şi în necazuri
să ai a lui Avraam credinţă,
şi-atuncea prin neprihănire
vei fi condus la biruinţă.
Să fii ştiut om blând ca Moise,
să plângi ca el pentru popor,
când mijloceşti în rugăciune
să mişte muntele Tabor.
Să fii viteaz ca şi Iosua
mergând mereu prin biruinţă,
căci Canaanu-ţi stă în faţă
deci cucereşte-l prin credinţă!
Am vrea să mergi în pas cu Domnul,
să fii exemplu în popor,
să guşti esenţa pildei Sale
de-a fi o turmă şi-un Păstor.
Şi zi de zi să fii mai vrednic
de slujba care-ai fost chemat,
căci Duhul Sfânt este cu tine
şi El te-a binecuvântat!
Amin.
15.11.2008
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/31267/chemat-in-slujba