Porumbel cu aripi albe
ochiul meu te pierde
peste lume, peste țară
du-te și te-ntoarce iară
c-o crenguță verde.

- Ai plecat de-atâta vreme
peste nori de spume,
zarea e mereu pustie
oare nici o bucurie
nu-mi găsești tu-n lume?

Spune-mi, vântule, de ce sunt
căile deșarte,
s-a pierdut prin văi streine
ori nu-l lasă mâini haine
ori e-n ceas de moarte?

Sau privirea ce-l așteaptă
n-o să-l mai dezmierde?...
- n-o să vină niciodată
că n-a fost în lumea toată
o crenguță verde!...

- Dar tu ține-ți către ceruri
mâini neobosite
calde rugăciuni trimite-I
Domnului, în veci iubitei
Țări făgăduite.

Și vei moșteni-n lumină
har ce nu se pierde,
toată Țara Minunată
de unde ai așteptat odată,
o crenguță verde.