Plugarii au arat destul pe spinarea mea,
M-a durut fiecare brazda,
Narile mele au fost astupate,
Iar urechile inecate cu suspine.

Destul, plugari!
Arati-va mai bine pamantul,
Lasati-mi lacrimile sa-I invaluie fiinta
Si patura taranii sa se transforme-n slava
Incalzindu-mi suferinta.

Destul,plugari, destul!
Arati-va pamantul!
Ma doare gunoiul pus la radacina
Si lacrimile mele se-ntetesc plangand,
Obrajii mei sunt plini cu ciucuri de roua.

Destul, plugari, destul!
Lasati-ma sa-mi imbratisez copilaria eterna,
Arati-va si voi o data pamantul.
Dar daca vreti sa Il vad pe Domnul prin suferinta,
Veniti, plugari, veniti.