INTR-O IESLE


Un înger coboară din strălucirea cerească,
Unei fecioare, de un mare har să-i vorbească.
Învăluită în lumină, Maria, fecioară aleasă,
Logotită şi urmând să-i fie lui Iosif mireasă,
Binecuvântată de Cel Prea Înalt, Tatăl ceresc,
A primit har să fie mamă de Fiu Dumnezeiesc.
Iosif tulburat, a vrut în taină... s-o părăsească.
Un vis în noapte făcu, tulburarea să se risipească.
Iosif cercetat de Domnul, a-nţeles că... între femei,
Ea a fost binecuvântată şi-i mare har, menirea ei.

O poruncă de la Cezar August, poruncă statală,
Era înscrierea fiecărui om, în cetatea natală.
La vremea înscrierii, au pornit la drum greu,
În taină, se desfăşura Planul Lui Dumnezeu.
Înscrierea lor în Cetatea Lui David se cerea.
Şi-au purces din Galilea spre Betleemul din Iudeea.
Unde... urma o mare lucrare să se definească,
Dumnezeiască, pentru mulţimea omenească.
Un plan profeţit mai-nainte de profetul Isaia:
"Fecioara va rămânea însărcinată şi va naşte... ” pe Mesia.
”Pentru că El va mântui poporul Lui de păcatele sale”,
Va suferi crucea şi va pregăti a mântuirii cale.

Târziu în noapte, obositi, în Betleem sosesc,
În nici o casă un loc de poposire nu găsesc.
Maria din Nazaret, care stă gata să nască,
E nevoită, într-un staul să se odihnească.
În cetatea Lui David, în Betleem, se naşte Mesia,
Înfăşat în scutece, în iesle îşi culcă pruncul, Maria.
Numele Lui, e Isus, E Cel ce aduce mântuirea,
În smerenie, salvarea omenirii îi era menirea.
S-a născut în iesle, nu în palat ca un împărat,
După cum noi am fi gândit şi am fi aşteptat.

Pe o câmpie nişte păstori o turmă de oi păstoresc,
Cerul de lumină aprins, răsună de corul îngeresc,
Un înger le spune vestea bună pentru tot norodul:
-În cetatea lui David, azi s-a născut Mântuitorul.
Lumina puternică îi sperie şi vestea-i uimeşte,
Că-n Betleem, un Mântuitor s-a născut într-o iesle.
Speriaţi păstorii, cu uimire şi teamă cerul privesc,
Ei sunt cei dintâi care, vestea minunată primesc.
Păstorii grăbesc... să cerceteze... ce li se spusese,
În cetatea lui David descoperă minunea în iesle.

Pruncul „va fi o mare bucurie pentru tot norodul"
Semnul prin care au recunoscut păstorii Păstorul:
”Un prunc înfăşat în scutece şi-ntr-o iesle culcat”,
Ca un copil neputincios scâncea, Slăvitul Împărat.
Vestea Bună, în lung şi-n lat... pământul uimeşte,
Prin har omu-i izbăvit de păcat, mântuire primeşte.
Păstorii mărturisesc cu bucurie, ce îngerul le vestise,
Maria strânge-n inima ei de mamă, tot ce i se zise.
Înţelege în taină, cerul, pentru om, de ce se deschise,
Căci Isus din înălţimi, pentru mântuire venise.

O stea semnala naşterea unui rege renumit,
Trei magi din Răsărit la drum lung au pornit.
Au urmărit steaua, ce tot drumul i-a călăuzit...
Şi târziu în noapte, ei în Betleem au poposit.
La locul unde s-a născut Împăratul Slăvit.
Cu daruri alese, la ieslea pruncului au sosit,
Darurile aduse cu ei: aur, smirnă şi tămâie,
Le-au dăruit pruncului Isus, cu mare bucurie.
Cuvântul întrupat, coborât... să mântuiască,
Era marea minune, minune Dumnezeiască.

Cântaţi voi popoare, noroade, căci mântuirea,
Dintr-o iubire mare s-a născut, să dea nemurirea.
Stea luminoasă prin spaţii astrale, reflecţie din rai,
E Cuvântul venit în smerenie... pe al Terrei plai.
Prin naşterea şi jertfa Lui din vremi îndepărtate,
Isus i-a dat omului har, să scape de la moarte.
Trecut peste Galaxii s-ajungă în astă sferă,
Împarte lumii întregi mântuirea, nu o himeră.
Împăratul iubirii a venit cu două mii de ani în urmă...
Şi mereu glasul Lui cel blând, spre cer ne-ndrumă.
Glasul trâmbiţei anunţă vremurile de pe urmă,
Călcaţi cu băgare de seamă numai pe-a Lui urmă.
Amin!