Să fiu azima caldă ce-o împarţi
Celor cu inima înfometată
Şi apa răcoroasă, celorlalţi
Rostind cu gândul şi cu crezul: Tată!

În iarba neputinţelor de lut
Dezlănţuind ca o săgeată lină
O ploaie, care încă n-a căzut,
Aş face-o rugă, ambră şi lumină.

M-aş deghiza în felinar de zi
Arzând zăpezi de fapte clocotinde,
Pe cel flămând de cer a-l încălzi
Cu flacăra silabei din colinde.

Ci fă-mă, Doamne, sunet de shofar
Să dezmorţesc icoanele tăcute,
Să chem la Tine fiii lui Agar
Pierduţi prin labirinturi neştiute.

Cât încă sunt pe uliţă tristeţi
Aş vrea un blid de har şi de putere
Din Gheţimanii fiecărei vieţi
Ulei să storc şi să-l transform în miere.