Atâta pace
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Frământări
Categorie: Diverse
Ioan 3:7

Atâta pace se revarsă peste mine,
Atâta bunătate ce-mi arăţi îmi dă fiori,
Când mă gândesc că toate, toate-s de la Tine,
Nu pot să nu îngenunchez şi să privesc spre zări.

Atâta Har şi dragoste Tu-aduci în lume,
Atâta chin şi jale Tu ridici acolo sus,
Când mă gândesc că ai venit, ne-ai dat un nume,
Nu pot să nu mă minunez de numele Isus.

Atâta slavă ne-nconjoară azi prin Tine,
Atâta plinătate Tu ne dai azi prin Cuvânt,
Când mă gândesc că Tu ai fost mereu cu mine,
Nu pot să nu Îţi mulţumesc, Fiu, Tată şi Duh Sfânt.

Atâta linişte ne dai şi-atâta tihnă,
Atâta soare şi culoare-aduci peste pamânt,
Când mă gândesc că numai Tu ne dai odihnă,
Nu pot să nu mă-ncred în Adevăr, în sfântul Tău cuvânt.

Atâtea doruri azi se-nalţă-n rugăciune,
Atâtea întrebări şi vorbe, trai anost,
Când mă gândesc că viaţa-ncet apune,
Nu pot să nu primesc suprema-Ţi jertfă, fără cost!

13/09/2003, Deva-Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/31496/atata-pace