Filipeni 4:6

Ce aş putea să-Ţi spun eu Doamne, oare,
Când merg îngândurat pe-a Ta cărare?
Batjocură şi ură lumea-mi lasă,
Sunt prigonit şi-ocara ei m-apasă.

Cum aş putea să-Ţi spun eu Doamne, oare,
Că râsul lumii, vina ei mă doare?
Sunt crunt lovit, hulit, dezmoştenit,
De toţi acei pe care i-am iubit.

Cum aş putea să-Ţi spun eu Doamne, oare,
Că pentru mine viaţa-i o-ntrebare,
Că lupt să nu fac voia omenirii
Şi caut să fiu pe plac zilnic măririi?

Cum aş putea să-Ţi spun eu Doamne, oare,
Că pentru mine viaţa-i o-ntrebare,
Când voi muri, spre ce meleaguri plec
Şi veşnicia unde-o să-mi petrec?

Cine-ar putea să-mi spună Doamne, oare,
De ce fiinţa este muritoare,
Creaţia minunată-a mâinii Tale,
E plină de durere, chin şi jale?

De cine aş putea să-mi leg speranţa,
Decât de Dumnezeu, El este Viaţa,
Chiar dacă stau în întuneric,
El e lumina mea, tărâm feeric.

În ce-as putea sa-mi pun acum speranta?
În jertfa lui Hristos, El este Viata!
El e Lumina, bogatia tainei,
Hristos în noi, nadejdea slavei!

De unde aş putea să iau speranţa
Şi cine-ar împlini etern doleanţa?
Cuvântul din Scriptura insuflată
De Dumnezeu, e-nvăţătura toată!

Unde-aş putea să-Ţi spun eu Doamne, oare,
Despre aceste lucruri pieritoare?
“ În orice loc! Prin crez şi rugăciune,
Tot ce te-apasă, lui Isus îi spune!”

Cine-ar putea să-Ţi spună Doamne, oare,
Că nu-s cuvinte-n lume să doboare,
Iubirea Ta ce-a şters păcatul firii
Şi ne-a adus pe calea izbăvirii?

Ce aş putea să-Ţi spun eu Doamne, oare,
Acum când nu mai am nici o-ntrebare?
“ Slăveşte astăzi harul pe pământ,
Ce prin Isus Ţi-am dat, prin Duhul Sfânt!”

29/06/2003, Deva- Lucica Boltasu