CUVÂNTUL STRĂPUNGE...

Cuvântul străpunge fiinţa umană
Cum raza străpunge desişul în crâng
Şi vindecă orice alean, orice rană
Ştergând, duios, ochii ce plâng.

Cuvântul străpunge inimi de gheaţă
Făcându-le demne de starea din Rai,
Inimi ce iubesc o nouă viaţă
Ce nu are-n ea al patimii scai.

Când e lăsat să pătrundă adânc
Cuvântul purifică starea nesfântă
Dorinţele firii se-ndoaie, se frâng
Se vindec-atunci voinţa înfrântă.

E dulce ca mierea, e-aşa de plăcut
Cine n-a gustat e rugat să-l guste
Prin el milioane au cunoscut
Divinele legi ale lumii juste.

El poartă mesajul iubirii divine,
Făptura zdrobită îl serveşte ca leac
Atacă frontal îndemnuri meschine
Cuvântul respinge perfidul atac.

E plin de putere; e ca un ciocan
Sfărâmă voinţa cuprinsă de ură
L-au trăit plenar Daniel şi Ioan
Ştiind că-i etalon, cerească măsură.

Evanghelişti l-au folosit cu efect
Purtând peste tot mesajul Luminii
I-au dat credit, i-au dat respect
Lucrând în vie cu hărnicia albinii.

Cuvântul străpunge pe cei ruinaţi
Aducând în ei demnitatea pierdută
Şi-apoi cu ardoare sunt implicaţi
În lucrarea divină atât de plăcută.

Izvorul lui nu-i glia sau huma
Ci e esenţa Celui ce-a zis:
„Să fie lumină chiar acuma!”
Şi poarta luminii s-a şi deschis...

De-aceea e-un foc viu, penetrant
Lucrarea lui produce vigoare
Să ne putem feri de neant,
Să-i dăm Tatălui pioasă onoare.

De ne lăsăm copleşiţi de Cuvânt
Lăsându-l să intre în toată fiinţa
Trăirea de-aici va fi rugă şi cânt
Şi-ntotdeauna va fi vie credinţa.

25 Mai, 2009