Isuse, veșnic Călător
prin lumea de păcate,
Tu bați străin și iubitor
la ușile-ncuiate.

Nimic Tu nu-i ceri nimănui
când bați și-aștepți să vină
ci vrei să lași în viața lui
iertare și lumină.

Ai vrea viața Ta să-i dai,
căci viața lui e moartă,
dar el stă-nchis, Tu plângi și stai,
afară lângă poartă.

Eram copil când Te-am văzut
și-n poarta mea, Străine,
și să-Ți deschid ai tot bătut
să intri și la mine.

Dar lumea-mi spune să nu vin
căci viața Ta-i amară,
am vreme colo mai târziu... și Te-am lăsat afară.

De-atunci trecură ani șirag
pe viața-mi amărâtă,
Tu-mi așteptai, Isuse drag,
la poarta zăvorâta.

Târziu Ți-am auzit din nou
chemarea Ta duioasă
înceată, stinsă, un ecou...
- O, lasă-Mă în casă!

O, las-să vin în viața ta
cu pacea Mea cerească,
cum lumea-ntreaga n-ar putea
nicicând să-ți dăruiască.

Dar lumea-mi spuse să Te las
afară și-astă dată,
Tu iar la ușa ai rămas
- și ușa încuiată.

Te-am auzit ani mulți pe rând
chemându-mă din moarte
dar n-am deschis... iar Tu plângând,
plecat-ai mai departe.

Iar astăzi singur mă-nfior
de-a mele fapte rele,
Isuse... și Te chem cu dor
în noaptea vieții mele.

Mai vino iar, Isuse blând,
mai bate iar o dată...
Te-aștept cu sufletul plângând
și ușa-i descuiată.