Să ard de sete, tot n-aş bea
Din apele stricate
Ce le-ntâlnesc în calea mea
Prin lumea de păcate.

Să mor de foame tot
n-ating
Mâncăruri otrăvite
Spre care ne-ncetat
mă-mping
Păcate şi ispite.

Să crăp de frig, nu
mă-ncălzesc
La focuri vinovate
Pe unde slugile pândesc
Iubiri îndurerate.

Să pier în drumuri n-aș intra
în casa blestemată
care-ar zdrobi și-ar întrista
iubirea mea curată.

Să umblu gol, tot n-am să-mbrac
ce diavolul mi-ntinde,
să zac în șanț, să mor sărac,
pe Domnul nu-L voi vinde.

Mai bine plâng acum, un ceas,
cu Domnu-n părtășie
decât fără Hristos rămas
să plâng o veșnicie!