Cântărindu-mi credinţa-n umblare
M-am găsit eu uşor pe cântar!
M-am căit şi-am pornind în lucrare
Am strigat la Isus să-mi dea har

Până-atunci îmi lipsea bucuria
Bucuria atmosferei cereşti.
Eu credeam, că găsesc fericirea!
Doar creştin să fiu, numai de obşti!

Şi de-alungul credinţei primite
Ascuns-am unealta cea sfântă,
Comod m-ascundeam prin cuvinte
Fără milă de oaia pierdută!

Coborând în adâncul fiinţei
M-am găsit cercetat prin cuvânt,
Contopit pe un val al credinţei
Înspre cer bucuros am pornit!

Şi cu sfinţii constrâns în lucrare!
Devotat am pornit de-atunci,
Înţeles-am că nu-i veşnic soare,
La munca, prin văi şi prin lunci!

Dar se cere să treci pe la oameni,
Să le spui tuturor despre Domnul,
Să nu laşi niciunul din semeni
Să n-audă despre Salvatorul!

Să te duci pe la cei în necazuri
Ce cu lacrimi mănâncă-a lor pâine
Să treci pe la cei ce-s pe paturi
Fă să simtă ei dragoste-ntine!

Înţeles-am că prin lenevie
Nu se poate urca înspre cer
Ci Domnul ne vrea, sus, la vie,
Să întoarcem pe-acei care pier!

Nu poţi fi, statue pe o bancă
Să priveşti la cei ce muncesc!
Ci împlineşte-a Domnului poruncă,
Munceşte şi tu cu cei ce trudesc!

Să chemăm pe acei de la colţuri
Pe-acei rătăciţi în umblare,
Să audă şi eii despre ceruri
Despre-a Domnului sfântă cărare!

Rugăciunea, e unealta cea sfântă,
înrolează-te-n rugă neâncetat!
Prin ea vei întoarce oaia pierdută
Dând cinste la al tău Împărat!

Iată vine încurând, judecata,
Pentru-acei care nu sau predat,
Te întreabă Hristos: Eşti tu gata?
Vino dar, ca să poţi fi salvat.

joi, 5 februarie 2009gl