Topesc în suflet o cântare,
Un murmur parcă izgonit
Din inimă, spre Domnul, Care
Şi tu, şi eu, L-am răstignit.

Ce aş putea mai mult să spun,
Decât au spus-o alţii, poate,
Un singur lucru mai compun,
Că e izvor de bunătate.

Ne naşte-n Duh, ne izbăveşte,
Ne poartă paşii pe alei.
Şi nu e altul ce iubeşte
Atât de mult copiii Săi.

Noi, răi fiind, L-am pălmuit
Şi L-am scuipat adeseori,
Mă doare gândul c-am gândit
Cum pot lovi de atâtea ori.

O, Doamne, câte Ţi-am făcut
Şi, totuşi, Tu nu iei aminte,
Smerit şi blând Te-am cunoscut,
Prin ale Tale taine sfinte.

Captiv mă fac iubirii Tale,
Părtaş al dragostei de sus,
Îţi port în suflet Osanale.
Slăvit să fii în veci, Iisus!