ADEVĂRUL

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Cuvântul Tău, o Doamne-i adevărul!
Şi Duhul Sfânt pe care ni L-ai dat,
Aşa cum ne-a-nvăţat Mântuitorul,
Căci adevărul ne-a răscumpărat.

Veniţi deci ca să spunem adevărul,
Căci adevărul liberi ne-a făcut,
Aşa cum i-a-nvăţat Mântuitorul
Pe-aceia care-n El s-au încrezut.

Aceasta este calea cea curată,
Pe care cei neprihăniţi s-au dus,
Viaţa, adevărul fără pată,
Şi calea veşniciei, e Isus.

E-adevărat că adevărul doare,
Dar trebuie să-l spui neapărat,
Căci în minciună omenirea moare,
Dar adevărul ne-a răscumpărat.

Deschide Doamne ochii, prin credinţă
Să vadă fraţii adevărul sfânt!
Şi să ne-ntoarcem toţi la pocăinţă,
Şi să trăim cum scrie în Cuvânt.

Pe munte sus, în slava fericirii,
Vor locui doar cei adevăraţi,
Când noi din-inimă vestim Cuvântul,
Şi adevărul îl vestim la fraţi.

Minciuna rea şi prefăcătoria,
E uniforma celui păcătos,
Oricine nu trăieşte adevărul
Îmbracă haina celui mincinos.

Dezleagă-te din lanţul urâciunii,
Şi spune adevărul tuturor!
Să ne lăsăm de patima minciunii,
Căci păcătoşii în minciună mor.

Căci numai dacă noi iubim minciuna,
Şi mai privim spre ea şi tu şi eu,
Nu vom intra în Ţara Fericirii,
Căci adevărul sfânt e Dumnezeu!

De vom intra la nuntă fără haină,
De vom intra la cină dezbrăcaţi,
Cuvântul cel adevărat ne spune:
Vom fi legaţi şi-afară aruncaţi.

Vă amintiţi de pilda cu nuntaşii,
De omul care nu s-a pocăit,
Chiar dacă vii şi stai în adunare,
De nu eşti sincer, vei fi pedepsit.

Aşa ca Anania şi Safira,
E soarta celor care vor minţi.
Un faţa adevărului cel veşnic,
Toţi mincinoşii se vor prăbuşi.

Nu-i glumă fraţi, minciuna e fatală!
Doar adevărul ne va izbăvi!
Minciuna e o cursă, o momeală,
Ea îţi oferă bani şi bogăţii.

Iar martorul cel mincinos rămâne
Să fie judecat şi pedepsit,
În marea zi, în ziua care vine,
Cu toţi aceia care au minţit.

Căci prin minciună, vechea Izabelă,
Prin martori mincinoşi ea l-a ucis
Pe-acel Nabot, pe omul fără vină,
Luându-i via, după cum e scris.

Şi bietul Iosif pus în lanţuri grele,
În temniţă a stat, a suferit,
Din cauză că femeia păcătoasă,
Pe Potifar în faţă l-a minţit.

Şi vai, ce mulţi copii iubesc minciuna!
Minţind pe tata şi pe mama lor,
Căci mincinosul minte totdeauna,
Indiferent copil e, sau major.

Şi ce ravagii! Chiar şi credincioşii
Se mai ascund, că doar n-o fi păcat,
Se mai unesc şi ei cu mincinoşii
Şi nu declară tot ce-au câştigat...

Şi câte învârteli şi dedesupturi!
Se fac alegeri "libere", să ştiţi,
Dar cum se poate? unii prin minciună
Să stăpânească peste pocăiţi!

Minciuna însă n-are temelie,
Când bate vântul se va clătina,
Căci ea se-nalţă numaidin mândrie,
Dar nu rezistă, se va spulbera.

Şi ce folos de cele adunate?
Când adevărul nu l-ai apărat...
Sărmane om, chiar de-ai avea palate,
Pe mincinoşi vrăjmaşul i-a-nşelat.

Isus a zis: pe calea pocăinţei
Tu frate vei ajunge mântuit,
Minciuna zice: "luptă-te cu alţii,
Că doar aşa vei ajunge vestit!"

De ce să stai în praf, în umilinţă,
Când poţi să stai pe scaune de onor!
Dar mântuirea-i numai prin credinţă,
Nu-i prin onoarea dată de popor!

Făţărnicia frate, şi minciuna,
I-a înşelat pe-atâţia muritori,
Şi s-au pierdut pe veci, pe totdeauna,
Ei au căzut, chiar de-au urcat în nori.

Bărbatul care şi-a minţit soţia
Soţia care-a procedat la fel,
Judecătorul care-nchide ochii,
Tot mincinos e declarat şi el.

Şi vai, ce mulţi se-ascund după minciună!
Căci adevărul pare îngropat;
Zic mincinoşii care se adună:
"Că a minţi, n-ar fi aşa păcat..."

Dar tatăl ei nu-i adevărul, frate,
Minciuna e unealta celui rău,
Prin ea vrăjmaşul nostru ne desparte
De pocăinţă şi de Dumnezeu.

De-ai ştiut aceasta, şi-ai iubit minciuna,
Eşti cât se poate de greşit, de laş,
Chiar dacă vii aici la adunare,
Cu adevărul tu te faci vrăjmaş.

Să ne lăsăm de patima murdară!
În adevăr veniţi ca să trăim!
Să dăm păcatul, tot ce-i rău, afară!
Şi de minciună să ne pocăim!

Ea este soră şi cu lăcomia,
Căci pentru bani, se strecoară minciuni,
Ea ne aduce-n suflete mândria,
Şi-atâtea alte patimi, stricăciuni.

Ea stă ascunsă-n haine foarte fine,
De eşti atent, o poţi descoperi
În omul care înainte-ţi vine
Cu vorbe dulci, cu prefăcătorii.

Dar orişicât ţi-ar spune el din Carte,
Îl vezi că-i rece, că e prefăcut,
Iar adevărul stă de el departe,
Căci adevăru-i sfânt de la-nceput.

Un adevăr e flacără, căldură,
Minciuna-i rece ca şi un gheţar,
Chiar dacă-ţi spune multe din Scriptură,
Nu-i bucurie, nu e nici un har.

Vedeţi pe câte laturi ne atacă,
Minciuna cea de veacuri un război,
Să minţi şi tu, să mint şi eu oleacă,
Minciuna rea se ţine după noi.

Te îngrozeşte parcă adevărul,
Când ne arată tot ce e murdar,
Căci mântuirea nu-i prin iscusinţă,
Doar adevărul ne aduce har.

Căci nu averea, titlul sau onoarea,
Ne duce-n ceruri lângă Dumnezeu,
Ci pocăinţa, dragostea, răbdarea,
Şi adevărul, cât ar fi de greu.

Dar nu-nţeleg sărmanii prefăcuţi
Că trebuie întâi să ne smerim,
Isus Hristos ne porunceşte astăzi,
Să ne întoarcem, să ne pocăim.

Hristos în faţa lui Pilat răspunde,
Şi la preoţi adevărat le-a spus,
Cu preţul vieţii, Domnul nu se-ascunde,
Căci El e adevărul sfânt de sus.

Ce facem noi trecând prin strâmtorare?
Vom spune adevărul, sau minţim?
Minciuna e să ştiţi şi lepădare,
De frica morţii noi tăgăduim.

Apostolul s-a blestemat pe sine
Că nu-L cunoaşte, însă a minţit,
Şi doar atunci când a cântat cocoşul,
De Domnul lui din nou şi-a amintit.

Nu poţi cu firea, dând cu pumnul frate,
Să biruieşti minciuna celui rău,
Căci izbăvirea noastră de păcate,
E prin Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Dar ce e rău, e că împotrivirea
Ne poartă-n valuri greu de biruit,
Când omul vrea cu mintea şi cu firea,
Să lupte, şi să fie mântuit.

Sărmanul Petru s-a convins la urmă,
Că vitejia nu e un pumnal,
Căci numai Domnul ne va trece marea,
Şi vom ajunge dincolo, la mal.

Nu mai ştirbiţi lucrarea mântuirii
Cu tot ce e străin şi omenesc,
Lăsaţi-vă de gândurile firii,
Şi cereţi harul Tatălui Ceresc!

Prin adevăr, prin focul Cincizecimii,
Să mai topim gheţarii din popor!
Să cerem fraţi, puterea înnălţimii,
Să cerem de la Domnul ajutor!

Să ridicăm ologii de pe vatră
Prin Duhul Sfânt, aşa ca la-nceput!
Să schimbe Domnul inima de piatră
La toţi aceia care au crezut!

Să scoatem "baalii" toţi din adunare!
Pe-acei ce vin cu prefăcătorii!
Să cerem de la Domnul cercetare!
Să ne trimită ploile târzii!

Ne-am săturat de cloaca cea amară,
De ape tulburi care-mbolnăvesc,
Avem nevoie de lumină clară,
Şi de puterea Tatălui Ceresc!

Veniţi să spunem lumii adevărul!
Să spunem şi la fraţi ce-i de făcut
Să ne întoarcem la Mântuitorul!
La dragostea dintâi, de la-nceput.

Să părăsim minciuna şi păcatul,
Căci Domnul vine, fraţilor, curând!
Să stăm în aşteptare, în veghere,
În adevărul Domnului umblând

Te poţi lăsa sărmane de minciună,
E foarte greu, dar cere ajutor!
Căci adevărul ne va da cunună,
Dar mincinoşii în pedeapsă mor.

Şi vai, în câte feluri se mai minte!
Minciuna e un mare dicţionar,
Şi glumele sunt tot minciuni scornite,
Aruncă-le te rog din buzunar!

Nu-ţi face listă să le pui în frunte,
Sau pe la mijloc, când ai predicat,
Căci glumele şi vorbele uşoare,
Sunt tot minciuni, ce tu le-ai strecurat.

Şi predica din prefăcătorie,
Să mă iertaţi, ea nu revarsă har,
Sărmanul om se luptă şi nu ştie,
Că toată truda lui e în zadar.

Şi rugăciunea, şi cântarea, frate,
Doar de pe buze, n-are mângâieri,
Din inimă, lucrările predate
Ne-aduc de sus dumnezeieşti puteri.

Precum se vede, omul vechi e ciumă,
El este condamnat la răstignit,
De fapt, păcatul care îl sugrumă,
Acesta trebuieşte pedepsit.

Dar noi îl punem pe altar să steie,
Îl respectăm pe omul cel firesc,
Şi-i cerem adevăruri să ne deie,
Dar bieţii oameni nu se pocăiesc.

Şi uite-aşa, nădejdi înşelătoare,
E masa noastră deseori, să ştiţi,
Căci ne hrănim cu lucruri pieritoare,
Şi ne-nşelăm că suntem mântuiţi.

Vorbim adesea şi despre răpire,
Şi slava-n care o să locuim,
Dar pocăinţa pare rătăcire,
Căci nu ne place să ne pocăim.

Cămilă dragă, acul e subţire,
Cum vei străbate, ştie Dumnezeu,
Voi fraţi zgârciţi, Isus Hristos vă spune
Că veţi ajunge-n ceruri foarte greu.

Şi cei săraci, mai mint şi ei de frică,
Şi caută adăpostul în minciuni,
Nu prin minciună omul se ridică,
Ci când înalţă sfinte rugăciuni.

Şi-acei a cu păcatele ascunse,
Pe jumătate le-au mărturisit,
Şi uită că-naintea Celui Veşnic
Orice păcat va fi descoperit.

Precum se vede, nu-i nici o scăpare,
Doar adevărul ne va izbăvi!
Căci nu există ascunziş sub soare
În care noi scăpare vom găsi.

Şi-apoi de ce să fugi? când Domnul cheamă
Să ne lăsăm de lanţul cel străin!
Căci unii strigă: "Ajutor! Salvare!"
Dar de minciună încă se mai ţin.

Deschide Doamne ochii prin credinţă!
Să vadă fraţii adevărul sfânt!
Şi să ne-ntoarcem toţi la pocăinţă,
Şi să trăim cum scrie în Cuvânt!

Şi-atunci nădejdea nu ne mai înşeală,
Când noi prin Duhul suntem ancoraţi,
În locul unde nu e îndoială,
În locul sfânt, cu-acei răscumpăraţi.

Afară vor rămâne mincinoşii
Şi cine a iubit ce e păcat,
În ceruri vor ajunge credincioşii
Ce adevărul veşnic l-au păstrat.

Amin